AGERPRES despre prezentarea volumului Volumul „România-Israel. Relații bilaterale (1948 – 1991). Volumul „România-Israel. Relații bilaterale (1948 – 1991) lansat de Dr. Florin C. Stan, consilier în cadrul Arhivelor Diplomatice ale MAE, a fost lansat, marți, la Templul Coral

https://www.agerpres.ro/cultura/2019/06/11/volumul-romania-israel-relatii-bilaterale-1948-1991-de-florin-c-stan-lansat-autor-lucrarea-ilustreaza-contactele-reciproce-durabilitatea-acestora--324586

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO

"Lucrarea de faţă dedicată relaţiilor bilaterale româno-israeliene ilustrează contactele reciproce, durabilitatea acestora încă de la înfiinţarea, de la proclamarea Statului Israel, până la vizita primului preşedinte al României în statul israelian în 1991. Ceea ce aduce un plus faţă de titlurile de până acum care au abordat problematica politicii externe a diplomaţiei româneşti în arealul Orientului Mijlociu sunt o serie de documente declasificate din arhiva diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe de la Bucureşti. Ceea ce am punctat este că, după sinuozitatea relaţiilor din anii '50, până la relaţiile speciale şi privilegiate din anii '70-'80, contactele reciproce au acumulat o serie de valori, de aspecte, care au venit în beneficiul ambelor state. De exemplu, România a beneficiat de asigurarea unui lobby israelian pe lângă Washington în obţinerea clauzei naţiunii celei mai favorizate. Pe de altă parte, Israelul a beneficiat de asigurarea unor contacte (...) diplomatice pe care Bucureştiul le-a oferit ca serviciu Ierusalimului pe lângă statele arabe", a declarat autorul, cu prilejul lansării volumului.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO

El a menţionat că Israelul a sprijinit în organisme internaţionale constant politica Bucureştiului şi interesele statului român.

Potrivit acestuia, relaţiile româno-israeliene în perioada 1948-1991 au atins trei mari dosare: acela al emigrării evreilor, cel al ridicării reprezentării diplomatice dintre cele două părţi la rang de ambasadă şi, nu în ultimul rând, dosarul "medierii sau stabilirii unor contacte între Bucureşti, statul israelian şi diferite autorităţi arabe din zona Orientului Mijlociu".

Prezent la eveniment, secretarul de stat în MAE Alexandru Victor Micula a declarat că volumul reprezintă o sinteză a relaţiilor bilaterale româno-israeliene în perioada 1948 - 1991.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO

 

"Noi astăzi, când vorbim despre relaţia bilaterală cu Israelul, vorbim despre contactele politice foarte dinamice, (...) contacte pe linie diplomatică foarte intense. (...) Avem o relaţie economică în creştere, (...) cu un comerţ bilateral în creştere, avem o comunitate puternică de origine română în Israel, care reprezintă o punte de legătură între ţările noastre. (...) Avem o colaborare în domeniul apărării, (...) avem o colaborare pe distincte planuri cu Israelul, dar acest volum vă spune că lucrurile nu au stat întotdeauna aşa", a spus Micula.

El a menţionat că în anii '50 au fost procesul sioniştilor în România şi o grevă a foamei în Israel de solidarizare cu victimele regimului comunist.

Micula a afirmat că, deşi au trecut printr-o criză, relaţiile bilaterale au continuat. "Dacă e să ne raportăm la perioada în care statul român se comporta ca un traficant de persoane, când stabilea tarife privind cotele de cetăţeni români de origine israeliană care aveau dreptul să plece în Israel, vom constata că au fost multe încercări", a adăugat Micula.

Doru Liciu, şef Serviciu al Arhivelor Diplomatice ale MAE, a afirmat că volumul reprezintă o cronologie a relaţiilor dintre România şi Israel din 1948 până în 1991.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO

În opinia lui Liciu, cartea reprezintă "un instrument de lucru" pentru cercetătorii interesaţi, pentru publicul larg preocupat de această temă, întrucât oferă, pe lângă această cronologie a relaţiilor româno-israeliene, şi o selecţie de documente diplomatice din arhiva MAE referitoare la raporturile bilaterale şi câteva scurte biografii ale principalilor actori implicaţi în edificarea acestor relaţii. AGERPRES/(A - autor: Iulia Carciog, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)