Call for application – Şcoala de vară Evreii în sfera publică a României moderne

Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România (CSIER) din cadrul Federației Comunităților Evreiești din România și Centrul de Studii Israeliene Goldstein Goren al Facultății de Științe Politice a Universității din București organizează, în perioada 2-7 august 2016, la Cristian (Braşov),  Școala de vară cu tema Evreii în sfera publică a României moderne.

Selecţia participanţilor la cursurile şcolii de vară se va realiza pe baza unui CV şi a unui eseu (aprox. 4.000-5.000 semne) care va avea ca temă comentarea unei fotografii inedite (scanată la rezoluție de cel puțin 300 dpi), legată de comunitatea evreiască din România, prezentând persoane sau locuri. Comentariul se va baza pe informații obținute din istoriografie, memorialistică, documente de arhivă și/sau interviu(uri) de istorie orală cu persoane care au legătură cu fotografia.

Trimiterea aplicaţiilor se poate face până la data de 10 iulie 2016 la adresa de mail  scoaladevara.csier[at]gmail.com. Aplicaţiile vor fi evaluate de către o comisie formată din cercetători ai Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România și cadre academice ale Universității din București. Rezultatele vor fi afișate pe site-ul CSIER și pe pagina de Facebook a CSIER, în data de 10 iulie 2016. Pentru mai multe detalii ne puteţi contacta la adresa scoaladevara.csier[at]gmail.com.

Cursurile școlii de vară se adresează masteranzilor, doctoranzilor şi tinerilor cercetători interesaţi de istoria evreilor, dar şi de domenii conexe.

Este al doilea an în care Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România organizează o Școală de vară la Cristian, Brașov (detalii pe scoaladevaracsier.ro). Scopul proiectului este de a angaja dezbateri pe marginea unor teme de larg interes privind istoria evreilor din România, aducând în dialog studenți și specialiști în domeniu. Programul combină prelegerile lectorilor cu ateliere interactive. Va fi organizată și o vizită la comunitatea evreiască din Braşov, pentru a cunoaşte îndeaproape realităţile actuale ale vieţii evreieşti din România.

Costurile de cazare şi masă, precum și vizitele efectuate în cadrul programului vor fi suportate de către organizatori.