La Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor, Adrian Cioflâncă și Maria Mădalina Irimia
O discuție cu Adrian Cioflâncă, directorul Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor de la București.
La Iași se desfășoară în aceste zile ample ceremonii de comemorare a victimelor Pogromului din iunie 1941 în cursul căruia, urmare a acțiunilor regimului Antonescu și ale adepților săi, au fost omorîți peste zece mii de evrei. Evenimentele dramatice sînt astăzi cunoscute în liniile lor principale grație cercetărilor de pionerat întreprinse cu ani în urmă de regretatul istoric israelian, originar din Iași, Jean Ancel. Între timp, atît extinderea accesului la arhivele românești, ce a fost blocat timp de decenii, cît și aplicarea unor formule moderne de tratare și prezentare a evenimentelor, au început să lărgească și să adîncească în același timp cunoașterea din unghiuri multiple a ceea ce s-a petrecut în ultimele zile ale acelui iunie sîngeros 1941.
Am stat de vorbă despre toate aceastea cu directorul Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor de la București și unul din cei mai activi istorici ai momentului, dl. Adrian Cioflâncă.
Adrian Cioflâncă: „Sîntem în altă situație documentară decît perioada în care și-a scris Jean Ancel lucrările. În acest moment și la arhivele militare și la arhivele naționale și, mai ales, la Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, au apărut multe documente noi; și vorbim de zeci de mii de pagini. Procese ale unor criminali de război care au fost implicați în Pogromul de la Iași, pe lîngă Procesul principal pe care îl cunoștea Jean Ancel, cel care a avut loc în 1948; de asemenea, documente ale armatei, ale Poliției, ale Jandarmeriei și ale gardienilor publici. E important să avem, pe de-o parte, o perspectivă instituțională asupra evenimentelor, să știm cum a acționat în timpul evenimentelor fiecare din instituții, care era cultura organizațională, cine erau conducătorii, ce ordine s-au dat ș.a.m.d.
În acest moment, putem să facem o reconstituire precisă a documentelor emise de o instituție sau alta. De asemenea, este important să avem o perspectivă biografică asupra participanților, fie ei criminali sau victime. Pentru că altfel discursul riscă să fie foarte general: să spunem, românii, evreii, polițiștii ș.a.m.d., fără să știm care anume dintre ei, care au fost agresivi dintre polițiști, și care au făcut cîte ceva pentru limitarea consecințelor; la fel, din rîndul Armatei să înțelegem care unități, care militari, de ce unii da, de ce unii nu...
Pe partea cealaltă, cînd vorbim de victime, avem păcatul acesta de a ne limita la o matematică a morților și se vorbește de trei mii, de opt mii, de 14 mii de victime, și discuția rămîne cam aici. La Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România reconstituim biografii ale victimelor pornind de la dosare individuale care s-au creat după război și de la fotografii pe care le-am găsit în diferite arhive. În ultima lună, în fiecare zi, am publicat biografia unei victime.
CONTINUARE http://www.europalibera.org/a/27826662.html