Ițic-Herș CARP a decedat în trenul morții spre Podu Iloaiei. Era născut la 30 octombrie 1894 la Piatra Neamț, curelar de meserie, domiciliat în str. Ștefan cel Mare nr. 36 din Iași în momentul pogromului. De acolo a fost reținut, dus la gară și nu s-a mai întors. Soția sa (din 1921), Rifca (44 de ani la pogrom) a declarat după război că soțul ei a murit în tren „de foame, sete și căldură”. Ițic-Herș Carp a lăsat în urmă o fată, Bianca Carp, născută în 15 iunie 1929. Așadar, a rămas fără tată la 12 ani.

Ni s-a păstrat o singură listă cu victime făcută în timp real, chiar în zilele tragediei: cea de la Podu Iloaiei. Leizer Finchelstein mi-a povestit, în interviul de istorie orală pe care l-am realizat în 2006, că unul dintre supraviețuitori a avut inspirația să înceapă să noteze într-un caiet numele celor morți, după ce cadavrele au fost descărcate din tren, pe 30 iunie 1941. O listă similară a fost făcută și pentru celălalt tren al morții, la Săbăoani, dar a fost aruncată de jandarmi în groapa comună. La Podu Iloaiei, numele au fost notate pe baza actelor găsite în buzunare, adunate în saci, sau în măsura în care cei decedați erau recunoscuți de supraviețuitori. Cum majoritatea muriseră din cauza setei și căldurii, unele cadavre erau vinete și umflate, desfigurate, de nerecunoscut. Într-o notă păstrată în arhiva CSIER, scrisă de o persoană care a participat la întocmirea listei, se spune că la Podu Iloaiei au fost îngropați, în gropi comune, între 30 iunie – 4 iulie, 1254 de evrei. Evreii supraviețuitori, în jur de 800, reținuți până în toamnă în Podu Iloaiei, și-au organizat un comitet de conducere (ilegal) care a finalizat lista. Aceasta a fost apoi dactilografiată de un fost angajat al băncii din Podu Iloaiei. Un exemplar a fost predat comandantului sectorului de jandarmi Podu Iloaiei, locotenentul Teodor Loghin, iar un al doilea a fost scos clandestin din lagăr și trimis lui Iosef Iacob, președintele Comunității evreilor din Iași. În 1962, cineva a predat documentul pentru a fi păstrat în arhiva Federației Evreilor din România. Lista originală conține 1151 de nume. Un exemplar cu 1150 de nume a fost arhivat de Securitate și se află astăzi în arhiva CNSAS.

Printre victimele de pe lista de la Podu Iloaiei se găsește și Moise Ițicovici. Avea 29 de ani când a murit sufocat în trenul morții (se născuse la 13 septembrie 1912, la Iași). Locuia pe strada I. C. Brătianu, la nr. 148, de unde a fost ridicat pe 29 iunie și dus la Chestură. Se ocupa cu croitoria și era căsătorit cu Clara (fostă Croitoru, de origine din Bivolari, născută la 21 septembrie 1913). Viața Clarei a fost un infern după aceea, iar după război văduva a cerut ajutor de la stat din cauza sărăciei. Fotografia lui Moise s-a păstrat în Cartea de lucrător, emisă în ianuarie 1940 de Ministerul Muncii. 

 

Strada I. C. Brătianu (care corespondea întrucâtva cu Bulevardul Independenței de azi) a fost decimată de bărbați evrei în zilele pogromului. Voi povesti separat despre tragedia de pe această stradă și de pe altele. (A.C.)

Bercu MIHAILOVICI (n. 1 februarie 1893) a fost scos din locuința sa din str. Vântu nr. 17 de o patrulă militară și urcat în trenul morții spre Podu Iloaiei, pe 30 iunie 1941. Soția, Hana Mihailovici, cu care era căsătorit din 1920, a aflat apoi că a murit în tren, din cauza căldurii și lipsei de aer. Paula, fiica, a rămas fără tată la 7 ani. Tatăl fusese de meserie croitor și, cum erau vremurile atunci, era singura sursă de venituri a familiei.

Lupu MERAR, meseriaș cizmar, născut la 5 aprilie 1896, la Fălticeni, căsătorit în 1923 cu Bela (Beti), cu care avea o fată - Ghizela (născută la 8 iunie 1929). Ridicat de acasă, din str. Aurel Vlaicu nr. 10, a fost asasinat prin împușcare în Curtea Chesturii, pe 29 iunie 1941.

Ozias IANCU, născut în 20 februarie 1911 în Iași, domiciliat în Bulevardul Brătianu nr. 27, de meserie țesător, în ziua pogromului presta munca obligatorie la cimitirul evreiesc din Păcurari, de unde a fost reținut, dus la Chestură și împușcat. Actul de deces spune că a fost omorât pe 30 iunie.

 

Herșcu ABRAMOVICI, născut la 5 noiembrie 1906, de profesie cizmar, a fost ridicat de acasă, din str. Baș Ceauș nr. 7, în ziua de 29 iunie 1941, și a murit asfixiat în trenul morții spre Podu Iloaiei, pe 30 iunie. Avea 35 de ani. În urma sa a rămas soția, cu care era căsătorit din 1932 și care avea 45 de ani în timpul pogromului.

 

 

 

 

David Iancu DAVID, născut la 30 mai 1909, de profesie măcelar, în ziua de 29 iunie 1941, ora. 18.00, a fost ridicat de acasă, din str. Lăutari nr. 68, dus la Chestura Iași, apoi urcat în trenul morții spre Călărași. A murit peste câteva săptămâni, la spitalul din Călărași, din cauza rănilor căpătate. Decesul a fost înregistrat la 19 august 1941. Avea 33 de ani. În urma sa au rămas o soția, Ester David (care avea 35 de ani în 1941), cu care era oficializat din 1932, și un copil, Beno David, născut la 20 ianuarie 1941, care, așadar, avea 5 luni în timpul pogromului.

 

 

 

 

Trebuie vorbit și despre femeile evreice care au suferit în timpul pogromului de la Iași. Nu este vorba doar de cele câteva zeci care au murit în timpul violențelor, ci și de miile care au rămas văduve. Printre ele s-a aflat și Rifca (Rebeca) Fadelman. Născută la 21 mai 1891, la Vaslui, într-o familie fără posibilități (Rosintal), s-a căsătorit în 1911 cu Oișie Fadelman (n. 1888, în comuna Drânceni, județul Fălciu), al cărui tată fusese comerciant în Huși. Oișie a lucrat între 1932-1938 la Fabrica de bere Azuga și cu banii de acolo și-a întreținut familia. Și-a pierdut locul de muncă odată cu venirea la putere a guvernelor antisemite. Viața familiei a pendulat între Vaslui și Iași. În duminica pogromului de la Iași, Oișie a fost ridicat din str. Anastasie Panu nr. 7 și a ajuns în trenul morții spre Podu Iloaiei, unde a murit. Astfel, Rifca a rămas văduvă, cu doi copii (Silvia și David) și fără sursă de venit. Apoi a rămas și cu o infirmitate din cauza unei coxalgii. După război, a depus dosarul pentru a primi ajutor sub forma unei pensii de urmaș. După ce a bătut drumurile mai mult de doi ani și a scris autorităților centrale, banii au început să vină abia din 1951.

 

 

 

Șmil CEAUȘU (n. 4 iunie 1902, Ștefănești) era frizer de meserie (sau, cum scrie în atestatul profesional, „bărbier”). Era căsătorit cu Freida din 1926 și locuia în Păcurari. A fost luat să presteze muncă obligatorie la Cimitirul Evreiesc din Păcurari. Acolo a fost împușcat de o patrulă română, în dimineața zilei de 30 iunie 1941.

 

Ițic Marcu BODINGHER, contabil de meserie, născut la Suceava în 1897, a fost scos din casa sa din Iași, duminică, 29 iunie 1941, la 6 dimineața, de un gardian public și un militar, împreună cu soția și fiul, și duși la Liceul Național. Soției, cu care era căsătorit din 1927 și care avea atunci 41 de ani, și copilului, Martin, de 12 ani, li s-a dat drumul. Marcu a fost reținut în continuare, până a fost urcat în trenul morții spre Podu Iloaiei, unde a și murit pe 30 iunie, la 44 de ani. Martin Bodingher avea sa ajunga un intelectual cunoscut, în România, apoi în Israel.

 

 

Informațiile despre Buium CAUFMAN au rămas din dosarul pe care soția sa l-a pregătit după război pentru a fi recunoscută suferința familiei sale. Buium a fost ridicat pe 29 iunie 1941 de la domiciliul din str. Horia nr. 10, dus la Chestură, unde a fost bătut crunt, apoi a fost urcat într-un vagon supraaglomerat din trenul morții spre Podu Iloaiei, iar acolo a murit sufocat, la doar 31 de ani (era născut la 14 iulie 1910). Soția sa în vârstă de 30 de ani, Haia, cu care era căsătorit din 1934, tocmai rămăsese însărcinată. În martie 1942, avea să se nască Betti. Cei doi mai aveau o fată, Ana, care avea 6 ani la pogrom. Buium se ocupa cu tâmplăria, iar soția sa îl ajuta (la profesie figura ca „lustruitoare de mobilă”). Moarte soțului a făcut să dispară sursa de venituri a familiei.

 

 

Avram GLÜCKMAN, născut la 3 iulie 1913, de profesie croitor, a fost ridicat de acasă, din str. Pantelimon nr. 57, dus la Chestură pe 29 iunie 1941 și urcat în trenul morții spre Podu Iloaiei. A murit pe 30 iunie, asfixiat în tren. A fost înhumat în groapa comună din cimitirul evreiesc din Podu Iloaiei. Avea 28 de ani în timpul pogromului. A făcut serviciul militar ca grenadier (Contingentul 1935) la Regimentul 7 Roșiori (a fost deconcentrat la 1 noiembrie 1940). În urma sa au rămas soția, Seindla Glückman, cu care era căsătorit din 1936 și avea 32 de ani în timpul pogromului, și o fetiță, Haia, care avea 3 ani în 1941.

 

 

 

Anul acesta se fac 75 de ani de la Pogromul de la Iași. Când au fost omorâți mii de evrei. Nu știm cu exactitate câți, poate nu vom ști niciodată, pentru că adevărul este îngropat în gropi comune. Dar sunt mii. Mai important, și asta ne interesează în primul rând, este că vorbim de indivizi care purtau un nume, care aveau un destin. 

Începând de astăzi, vom prezenta zilnic, în numele Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România și al unui proiect la care lucrează Adrian Cioflâncă, Anca TudoranceaMaria Mădălina Irimia și alții, fotografia unei victime și câte o microbiografie, pentru a înțelege mai bine dimensiunile tragediei.

Astăzi este vorba despre:

Moise MEER (zis Segal), născut la Botoșani în 13 ianuarie 1882, era un simplu tâmplar (stoler) care nu avea nici o legătură cu politica. Pe 29 iunie, a fost scos din casa sa din Iași de un grefier de la Tribunalul Iași, pe numele său Constantin Gongu, care a venit însoțit de doi gardieni publici, și dus la Chestura de Poliție de pe str. Vasile Alecsandri, fără nici un fel de explicație. Acolo a fost împușcat. Ulterior, Gongu s-a lăudat la un pahar de vin că l-a omorât pe Meer și că va deveni proprietarul casei în locul lui. În anchetele postbelice, numele lui Gongu a apărut în declarațiile mai multor victime. Sulem Iancu Zborover, ceasornicar în Iași în timpul pogromului, a povestit că a fost scos din casă, împreună cu fiul Samoil, contabil la Banca de Credit, cu soția Esse și cu fiicele Carolina și Clara, de către un militar german însoțit de 3 jandarmi români. Fiul, de 32 de ani, avea să moară în trenul morții spre Podu Iloaiei. Ca prin minune, ceilalți membri ai familiei au fost eliberați din curtea Chesturii, după ce au fost jefuiți. Întorcându-se acasă, l-au găsit pe Gongu, alături de alții, jefuindu-le casa.